Cartea biografică „Jack and Jackie: Portrait of an American Marriage”, scrisă de Christopher Andersen și publicată pentru prima dată în anul 1997, va fi relansată în format eBook și va conține informații necuprinse în varianta inițială.
Andersen a scris biografiile unor celebrități precum Mick Jagger, prințesa Diana și Hillary Clinton și oferă o nouă perspectivă asupra infidelității lui Kennedy. La mai multe decenii de la asasinarea lui, noi informații despre multiplele relații pe care le-a avut cu actrițe precum Anita Ekberg, Gene Tierney și Marlene Dietrich au fost dezvăluite.
Astfel, John F. Kennedy ar fi avut o relație secretă cu actrița Audrey Hepburn. O secretară de la Casa Albă, Mary Gallagher, i-a spus lui Andersen că și-o amintește pe actriță venind la Kennedy atunci când acesta era un tânăr senator.
„Îmi amintesc cum întregul birou era încântat când ea venea. Era grațioasă precum o lebădă”, a spus Mary Gallagher.
„Audrey avea un râs molipsitor, asemănător cu ceea ce se vede pe ecrane, dar avea și această latură foarte sexy, foarte obraznică, pe care publicul nu a văzut-o niciodată. Au reușit să țină acest lucru departe de presă, făcând legătura dintre ei mai intensă”, a scris Andersen.
În același timp, Angie Dickinson l-a descris pe Kennedy drept „genul criminal, un om devastator de încântător, tipul de bărbat pe care mama ta îl vrea ca ginere”.
Actrița Angie Dickinson a definit momentele intime pe care a avut-o cu Kennedy drept „cele mai palpitante șapte minute din viața mea”.
Cu toate acestea Sophia Loren, ce avea 24 de ani pe atunci, i-a respins avansurile lui Kennedy. Acesta l-a trimis pe unul dintre prietenii lui, senatorul George Smathers, să o invite pe Loren, în numele său, la reședința din Georgetown, Washington.
După ce Sophia a refuzat invitația, Kennedy a mers personal pentru a încerca să o convingă. Kennedy a susținut că inițiativa lui s-a concretizat, dar Loren a negat că ar fi avut vreo relație cu el.
„Nu accepta să fie refuzat și insista până le convingea”, a declarat Smathers.
John Fitzgerald Kennedy a fost cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. El a fost împușcat mortal pe 22 noiembrie 1963, la Dallas, în timp ce se afla în mașina prezidențială alături de soția sa, Jacqueline Kennedy, și de guvernatorul statului american Texas, John Bowden Connally, Jr.
Remarcată în 1950, în rolul unei sclave în filmul „Quo Vadis”, actrița italiană Sophia Loren a jucat alături de cei mai mari actori hollywoodieni ai anilor 1950 și 1960 și a alcătuit un cuplu de legendă alături de compatriotul ei Marcello Mastroianni în câteva lungmetraje foarte apreciate. Rolul țărăncii din „Ciociara”, de Vittorio De Sica (1960), i-a adus Sophiei Loren, în 1962, premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal și premiul pentru interpretare feminină la Cannes. Actrița italiană a primit în 1991 un al doilea premiu Oscar, pentru întreaga carieră.
În 2016, Sophia Loren a primit premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca.